Archive | June 2018

RASII DE LA BOULANGERIE !

Cica nu avem simtul umorului daca nu radem in hohote la caricatura aparuta in Charlie Hebdo. Ca umorul n-are granite , ca umorul e apanajul oamenilor inteligenti. Acu’ ca nu am umor, nu-i bai, dar constat ca sunt si putin inteligenta, ca sa nu zic chiar proasta . Dar nu e nicio problema, accept si asta. Halep castiga la Paris trofeul Suzanne Lenglen, o felicita jumatate din jucatoarele din top 20, accepta pana si cei care n-o plac ca a progresat imens , ca joaca un tenis de calitate si ca munceste incredibil. Dar in pauzele dintre game-uri mai cauta fier vechi pe Philippe Chatrier. Hai ca am inteles si de ce oamenii de ordine merg impreuna cu ea la vestiar atunci cand cere sa paraseasca arena. Poate gaseste ceva fier vechi, din ala cu istorie pe el, se gandeste sa-l bage in geanta si sa-l puna in pachetul pe care il trimite cu autocarul in tara. Cred ca si cei de la hotelul in care se cazeaza la Paris au emotii, ascund lingurile, furculitele si cutitele cand merge Simona la micul dejun. Si cum noi romanii stim sa mancam si cu mana, se descurca ea pana la urma. Nu am umor si gata. Cica e un umor de tip nou, iar eu , ignoranta de mine, am ramas prizionera lui Louis de Funes. Trebuia sa ma gandesc ca noua, cautatorii de fier vechi, ne era adresat Jandarmul si Jandarmeritele. Cred ca cei de la Charlie Hebdo s-au gandit la asta dupa ce au vazut : Petrolul, Aurul si Ardelenii. Rasul e pentru fraieri, umorul de tip nou se serveste cu un croissant luat de la boulangerie. Bine mon cher, je suis Halep!

VIS LA PARIS !

Mai sunt cateva zeci de minute pana cand incepe finala finalelor pentru Simona Halep, a patra finala de Grand Slam pentru romanca, a doua consecutiva in acest an, a treia de Roland Garros. Emotiile cresc, bataile inimii mele se accelereaza, creste nivelul de adrenalina, creste pulsul, se amesteca toate ideile in capul meu. Sunt optimista sau pesimista? Sunt ametita de vartejul asta de idei si de emotii care m-au cuprins in ultimele ore. Imi imaginez deja fotografia cu Simona ridicand trofeul, lacrimile care o sa-i scape pe la cotul ochilor dupa ultima minge, crucea pe care o sa o faca in drumul catre fileu, dar si imaginea cu ea prabusita pe teren. Asta as vrea sa vad peste cateva ore. Tabloul nu e complet, va fi interviul de pe teren , apoi conferinta de presa, ziua de maine, ziua in care va face sedinta foto pe buevardele minunate ale Parisului. Ma gandesc la “Paris, Mon Amour”, la chansonette, anticariatele si mesele din fata cafenelor pariziene, ma gandesc la Gradinile Luxembourg, la toate locurile ascunse sau la cele de la vedere in care as putea s-o vad pe Simona cu Cupa Suzanne Langlen in maini. Si de cand astept un astfel de moment? Si de cand asteapta ea acest moment? De cand s-a apucat de tenis, de cand n-a avut copilarie, de cand s-a operat, de cand si-a sacrificat toti anii, de cand i se cere imperativ de o parte din noul val de cunoscatori de tenis sa castige un tiltu de Grand Slam ? Ma gandesc si la valul asta de “noi cunoscatori de tenis, dar deloc cunoscatori de sport”, valul asta de hatereala deja cangrenata in societate, CNP-istii care isi sparg dintii cu racheta si isi fac freza cu mingea, dar care cred ca stiu totul despre tenisul lui Halep. Cei care ii cer imperativ sa castige ceva ca sa demonstreze, care o critica cu pilea zbarlita cand pierde, care stiu fizica cuantica, vorbesc despe descoperirile facute de specialistii de la NASA, stiu medicina de urgenta sau sunt specialisti in medicina alternativa, aia care o critica si la 3 dimineata si la 4 dupa amiaza, aia care s-ar bucura sa o vada din nou pierzand, doar pentru ca ei sunt inferiori si Halep trebuie sa fie solidara cu ei. Dar nu, Simona Halep chiar nu e solidara cu cei care nu sunt nici sefi de scara in blocul cu 4 etaje in care stau ei. Gata, mi-a trecut. Nu ma mai gandesc la ei. Halep a fost ca vikingii prin anii opt sute si ceva cand au asediat Parisul, a asediat Parisul la finala cu Sharapova, a asediat Parisul anul trecut la finala cu Ostapenko, dar nu a iest la lumina. In Orasul Luminilor sunt sigura ca ea va straluci astazi! Cand iubesti…. stralucesti in ochii celuilalt, scrie un autor turc in “3 oameni pe drum”. Asa e si cu Simona. Si azi, dar si maine, si poimaine fata asta va straluci in ochii mei. Indiferent de trofeul pe care il va castiga sau nu….finalul nu-i aici!