Si eu l-am cunoscut pe Vasile Turcu

Pe 1 martie, cand miroase a flori si viata e colorata de martisoare, a aparut vestea cu tentativa de suicid a lui Vasile Turcu. Am crezut ca e o gluma proasta, din pacate nu, a fost doar o veste proasta. L-am sunat si i-am trimis si un mesaj. Nu avea cum sa raspunda, dar eu tot n-am crezut pana n-a venit o confirmare oficiala. Am avut cea mai proasta zi de anul asta, nu mi-a venit sa cred ca un om cu atata chef de viata a putut sa isi puna streangul de gat. De ce o fi facut-o ? O sa stabileasca anchetatorii.

Altfel, eu mi-l amintesc pe Vasile Turcu asa cum l-am cunoscut. Nu, nu ca pe un personaj sofisticat, n-a fost niciodata un om cu pretentii de copil crescut pe Champs Elysee cu bona franceza si bona germana, cu masina la scara si o tinerete petrecuta si definita de cercurile parisiene. Vasile Turcu e un om simplu, dar extrem de implicat emotional.
Mi s-a reamintit faza cu ceasul. Urata. Dar momentul ales al celui care a facut asta a fost de a dreptul dizgratios. Dar asa e in viata, oameni mari, oameni mici sau deloc. Intr-un interviu acordat fostilor colegi de la Acasa, Turcu a facut o remarca deplasata, o remarca de prost gust, poate o remarca de tipul celor facute de imbogatitii peste noapte din Romania. Greu de digerat, pe care, pe de alta parte, Vasile Turcu cred ca a regretat-o. Mai ales ca nici el nu provenea dintr-o familie cu multi bani. N-a fost niciun personaj care sa semene cu Chiron din Moonlight, dar niciunul venit din fosta nomenclatura. Asa ca, Vasile Turcu n-a fost iesit din tiparul noii paturi din Romania. In schimb, ce pot sa spun despre Vasile Turcu, atat cat am putut sa il cunosc, e ca nu era un om ranchiunos si ca punea mult suflet in ceea ce credea cu adevarat. Si in relatiile de la Dinamo aparuse sintagma, Turcu plateste. Vasile Turcu accepta, cand cineva venea cu argumente, ca nu are dreptate fara niciun pic de incapatanare obedienta.
Am asistat intr-o zi la o faza in care a primit o cerere, n-a putut sa o onoreze, dar a fost sincer, a fost foarte direct, fara ascunzi, fara amanari, a fost franc si cu argumente . Eu asa mi-l amintesc pe Vasile Turcu. Turcu era omul care suna de Craciun sa iti ureze Sarbatori fercite si care raspundea la telefon chiar si la 12 noaptea… daca era cazul.
Doamna Ioana, asa mi se adresa, dar o facea intr-un fel simplu si simpatic. Nu te puteai supara pe el nicicum. M-am suparat insa pe el cand am aflat ce a facut. Sigur, nu i-am cunoscut dramele, dar a fost atat de socanta vestea…. Ce traume o fi avut, ce l-a impins la asta, ce nenorociri i-or fi declansat dorinta asta stupida de a-si incheia toate conturile(inteleg ca exista o legatura cu conturile la propriu)? Nu stiu. Pe Turcu l-as fi vazut luand-o din nou de jos, ca n-a crescut in puf de pinguin si nici nu putea fi speriat de praful de pe santier. Or fi fost multe la mijloc si eu nu le stiu. Dar da, m-am suparat pentru prima data pe Vasile Turcu si a fost prima data cand m-a facut sa plang, dar cine sunt eu sa il judec sau sa il critic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *